trebuia să plec la începutul anului la un atelier de muncă, a se citi workshop, în străinătăţuri. nu cu ai mei, că pe aici mă aleg numa cu ateliere de muncă asiduă, fără plimbare. cu alţii. şi alţii ăştia îs ei cehi. şi a venit criza, n-au fost lovele şi ne-au amânat plimbărica. am zis booon, lasă că mergem la anu.
acu-s trei zile primesc un mail pe yahoo, că ăla de gmail nu le place, că plecăm! YOOOHOOO! nu acum, în septembrie. YOOOHOOO, îmi celebrez ziua în care am fost fătată pe drum spre străinătate. ca să sărbătorim am pus-o de-o conferinţa în care am discutat chestii gen unde stăm, unde ne căcăm, unde mâncăm, alcătuirea echipelor în mare, mizerii. şi ne spune doamna profesoară într-o engleză mai sănătoasă decât a mamei mele că o să dormim în nişte camere de cămin, da nu clasice, camere de oaspeţi.
toate bune şi frumoase, moment în care se bagă un student în ciorbă şi zice [vă traduc, că nu folosim limbi străine acilea] că hă hă hă, cine e din românia [adică eu] poate să stea şi într-o cameră normală de cămin, că deh, e din românia, o să i se pară luxoasă. am zâmbit. o studentă i-a zis că aia din românia e îndrumător de turmă, să îşi supravegheze cuvintele. am mai zâmbit o tură. mi-am dat cu părerea. le-am zis că am putea stă toţi în simple camere de cămin, că poate ne mai dregem rangurile. s-a continuat discuţia cu ce mâncăm şi unde ne căcăm.









