a trecut alex pe aici să-mi aducă o piramidă de bomboane şi să-mi amintească nişte lucruri pe care am tendinţa să le exilez în secţiunea uitare. vorbea despre doi copii pe care eu nu îi mai cunosc. el îi păstrează vii într-o poveste care mă face să zâmbesc şi mă distruge. povestea asta se termină brutal… rupe cortina şi se prăbuşeşte pe o scenă şubredă.

şi totuşi zâmbesc. alex îmi spune că zâmbetul meu s-a schimbat din nou. ştiu că de vină nu e aparatul dentar… şi nu încerc să îl mint.

am început să greşesc. am început să am încredere în cârpe.

cârpă!