m-a mişcat lipsa de expresie. m-a făcut să zâmbesc o frază menită să fie seriosă. am intrat în scara de bloc prevăzută cu interfon. se deosebea de celelalte prin prezenţa numelui căutat pe lista locatarilor. miros de mâncare. 4 etaje de urcat. m-am descălţat la intrare apoi am pătruns într-o cameră nepopulată, dar tronată de un televizor care emana muzică populară. m-am uitat insistent după peştele de sticlă. balerina era, căţeluşul era… peştele lipsea cu desăvârşire. poate s-a spart.

m-am uitat la gazda forţată de meserie şi am căutat ceva pe chipul ei. am ignorat dantura şi părul blond tuns drept şi oarecum scurt. n-am găsit nimic.

am depăşit momentul şi am întrebat dacă o să ajungem vreodată şi noi aşa. oare e consecinţa a n ani de căsnicie? oare e din cauza cercului prea larg neînchis de un buchet gros de studii? oare aşa arată rutina? oare ăsta e vidul?

am râs amândouă şi [ne-]am zis că dacă începutul implică o rochie de mireasă suntem salvate… că dacă se riscă vreun nefericit să ne ia… ne aduce a doua zi înapoi.

… şi la mall am văzut 2 mirese în faţa oglinzii din baie. se moţau şi aveau ecusoane la gât. nu ştiu ce promovau… dar crinolina vizibilă şi trena plină de scame şi jeg mi-au întors stomacul pe dos. sunt sensibilă.

şi înclin să cred că dacă am fost cerută în căsătorie cu inelul de la brelocul care însoţea cheia în contact a unei maşini sunt ciudată. în sensul bun al cuvântului… dacă există aşa ceva.

mă duc să-mi citesc prospectul şi să intru în rutină. orele 22 sunt potrivite.